Cetateni romani cu diplome obtinute in strainatate

Candidații cetăţeni români, care au obținut diplome finale de bacalaureat sau echivalente / licenţă / masterat în altă țară decât în România, trebuie să îşi recunoască şi echivaleze studiile la Centrul Național de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (C.N.R.E.D.), din cadrul Ministerului Educației și Cercetării (M.E.C.), care va emite Adeverința/Atestatul de Echivalare, document care conferă aceleaşi drepturi posesorilor lui, ca şi celor care au urmat studiile în România.

Demersurile pentru recunoașterea și echivalarea studiilor vor fi realizate prin intermediul Direcției de Relații Internaționale (DRI) al UVT, prin depunerea unui dosar pentru echivalare, care va fi transmis ulterior, de către DRI, către MECdu-CNRED. DRI va păstra comunicarea cu CNRED și cu aplicantul și va elibera acestuia din urmă o adeverință care să ateste faptul că actele sale de studii au fost trimise spre recunoaștere și echivalare la MECdu-CNRED. Pe baza acestei adeverințe, candidatul poate participa la sesiunile de admitere din lunile iulie sau septembrie, fiind exceptat de la obligativitatea de a prezenta la momentul admiterii un certificat/atestat de echivalare.

Această procedură de recunoaştere şi echivalarea a studiilor este valabilă şi pentru alte categorii de cetăţeni:

  • refugiați și persoane care beneficiază de protecţie subsidiară şi care, conform legislaţiei în vigoare, au aceleaşi drepturi de studii ca şi cetăţenii români;
  • persoane din state terţe, căsătorite cu cetăţeni români;

 

Perioada de depunere a dosarelor la UVT în vederea trimiterii către C.N.R.E.D pentru echivalarea documentelor de studiu (licență, masterat, doctorat) anul universitar 2025-2026:

  • februarie 2025-20 august 2025 (pentru înscrierea la un program de licență+ masterat) (vor fi procesate cu prioritate);
  • februarie 2025– cu 30 de zile înainte de începerea programului de studii (pentru înscrierea la un program de doctorat sau postuniversitar de formare și dezvoltare profesională);
  • termenul pentru eventuale completări la dosarul deja depus e de maximum un an de la momentul depunerii (indicat e să fie depus la D.R.I cu o lună înainte). În cazul în care completările nu au fost depuse în acest interval, dosarul va fi clasat și un nou dosar va trebui depus în acest sens.

  1. Candidații se informează, înainte de toate la secretariatul/website-ul facultății unde doresc să fie admiși cu privire la criteriile de admitere la studii.
  2. Candidații își depun dosarul pentru recunoașterea studiilor efectuare anterior în străinătate la Departamentul de Relații Internaționale cu cel puțin o lună înainte de admiterea din iulie/septembrie. Chiar și așa, cu cât mai repede se aplică, cu atât mai bine.
  3. Odată ce au obținut Atestatul/Adeverința pentru recunoașterea studiilor efectuate în străinătate, candidații își pot pregăti dosarul de admitere cu documentele solicitate de facultatea unde doresc să fie admiși. !Atestatul/Adeverința de recunoaștere nu este singurul document pentru dosarul de admitere pe care candidații sunt nevoiți să-l furnizeze secretariatului facultății unde vor fi admiși. Atestatul/Adeverința pentru recunoașterea studiilor efectuate în străinătate este singurul document din dosarul de admitere care poate fi obținut cu ajutorul Departamentului de Relații Internaționale în aproximativ 30 de zile.
  4. Candidații își depun dosarul de admitere pe platforma online de admitere a UVT (admitere.uvt.ro).
  5. Candidații susțin examenele/interviurile organizate de facultăți.
  6. Candidații trebuie să aștepte după rezultate.
  7. Candidații își confirm locul (dacă este cazul) în momentul în care află rezultatele
  8. Candidații se înmatriculează și își depun documentele solicitate de facultate în original.
  9. În cazul în care procesul obținerii Atestatului/Adeverinței pentru recunoașterea și echivalarea studiilor efectuate în străinătate este întârziat, iar documentul este obținut după sesiunea de admitere din iulie sau septembrie, Departamentul de Relații Internaționale va furniza candidatul cu un document provizoriu înlocuind Atestatul/Adeverința pentru recunoașterea și echivalarea studiilor efectuate în străinătate până când acesta va ajunge de la Ministerul Educației și Cercetării
  10. Atestatul/Adeverința pentru recunoașterea și echivalarea studiilor efectuate în străinătate poate fi inclus/ă în dosarul de admitere fie pentru sesiunea din iulie sau septembrie (în cazul în care va ajunge la timp) sau va fi ridicat/ă de către candidați și dus la secretatiarul facultății unde au fost admiși. Termenul pentru depunerea acestui document la dosarul inițial de admitere este stabilit de fiecare facultate în parte. Departamentul de Relații Internaționale informează candidații când Atestatul/Adeverința pentru recunoașterea și echivalarea studiilor efectuate în străinătate a fost transmis de la Ministerul Educației și Cercetării la Departametul de Relații Internaționale, urmând a fi transmit ulterior către candidat în format electronic. De restul documentelor și pașilor care trebuie luați cu privire la procesul de admitere este strict responsabilitatea candidaților.

A. Lista documentele necesare poate fi accesată la următorul link.

B. Adițional documentelor de la punctul A, prin Hotărârea nr. 28, adoptată în şedința Senatului U.V.T. din 23.03.2010, a fost stabilită taxa de 100 RON pentru procesarea şi transmiterea la C.N.R.E.D. – M.E.C. a dosarelor candidaților cetățeni ai statelor membre ale U.E., a Spațiului Economic European şi ai Confederației Elvețiene. Taxa se plătește pentru fiecare dosar depus, prin intermediul platformei de admitere sau prin virament bancar. Taxa nu se achită de către persoanele care beneficiază de o formă de protecție internațională.

• Fișa cu datele personale completă: adresă de e-mail și număr de telefon;
• Formular date personale

Pe chitanţă / ordin de plată / mandat poştal se va menţiona la plătitor numele titularului diplomei, aşa cum este trecut în actul de studii, codul IBAN, precum si refernţa "taxa procesare dosar CNRED", pentru ca plata să fie valabilă.

C. Pentru echivalarea diplomelor dumneavoastră, asigurați-vă că aveți una din diplomele menționate la următorul link.
• În ceea ce privește grilele de notare pentru studii în diverse state ale lumii precizăm că acestea pot fi accesate la urmatoarea pagina de internet: http://www.cimea.it/en/services/publications-and-databases/databases/cimea-mac-laude.aspx.
• Un alt link util în acest sens e acesta: 
https://applications.wes.org/country-resources/.
• De asemenea, puteți folosi resursele retelei ENIC-NARIC (http://www.enic-naric.net/grading-scale-systems.aspx)

D. În funcție de țara unde v-a fost emis documentul de studii, verficați dacă aveți nevoie de Apostila Convenției de la Haga sau de supralegalizare: https://www.cnred.edu.ro/ro/lista-statelor-pentru-care-se-solicită-apostilarea-sau-supralegalizarea

Puteți trimite dosarul de admitere la Departamentul de Relații Internaționale în format online la adresa de e-mail rebeca.dragomir@e-uvt.ro.

ATENTIE!

Atestatul/Adeverinţa de recunoaştere a studiilor preuniversitare în vederea înscrierii la studii universitare de licenţă, se eliberează la sediul C.N.R.E.D. titularului sau delegatului universității, prin prezentarea, în mod obligatoriu, pentru verificare, a diplomei în original, cu autentificarea de rigoare (Apostila de la Haga sau supralizare), dacă este cazul.
În cazul în care Atestatul/Adeverința de recunoaștere a studiilor preuniversitare în vederea înscrierii la studii universitare de licență nu va fi ridicat de titularul de drept, persoana intermediară va prezenta o procură notarială de împuternicire de către titular în limba română sau într-o limbă de circulație internațională.

!La înmatriculare, candidații admiși vor depune la secretariatul facultății pentru care au optat documentele de studiu în original și traducerile aferente (după caz).

A. Lista documentele necesare poate fi accesată la următorul link.

B. Adițional documentelor de la punctul A, prin Hotărârea nr. 28, adoptată în şedința Senatului U.V.T. din 23.03.2010, a fost stabilită taxa de 100 RON pentru procesarea şi transmiterea la C.N.R.E.D. – M.E.C. a dosarelor candidaților cetățeni ai statelor membre ale U.E., a Spațiului Economic European şi ai Confederației Elvețiene. Taxa se plătește pentru fiecare dosar depus, prin intermediul platformei de admitere sau prin virament bancar. Taxa nu se achită de către persoanele care beneficiază de o formă de protecție internațională.

Pe chitanţă / ordin de plată / mandat poştal se va menţiona la plătitor numele titularului diplomei, aşa cum este trecut în actul de studii, codul IBAN, precum si refernţa "taxa procesare dosar CNRED", pentru ca plata să fie valabilă.

C. Pentru echivalarea diplomelor dumneavoastră, asigurați-vă că aveți una din diplomele menționate la următorul link.

D. În funcție de țara unde v-a fost emis documentul de studii, verficați dacă aveți nevoie de Apostila Convenției de la Haga sau de supralegalizare: https://www.cnred.edu.ro/ro/lista-statelor-pentru-care-se-solicită-apostilarea-sau-supralegalizarea.

Puteți depune dosarul de admitere la Departamentul de Relații Internaționale fie în format fizic, fie în format online;

  • Format fizic (în persoană la Departamentul de Relații Internaționale UVT, camera 155B, de luni până vineri în intervalul programului cu publicul 10:00-14:00), sau prin poștă la următoarea adresă:
    Universitatea de Vest din Timișoara
    Departamentul de Relații Internaționale
    Adresă: Bv.Vasile Parvan, No. 4, Timișoara, cod: 300 223
    Telefon: 004 - 0256 – 592.227

Puteți trimite dosarul de admitere la Departamentul de Relații Internaționale în format online la adresa de e-mail rebeca.dragomir@e-uvt.ro.

ATENTIE!

Atestatul/Adeverinţa de recunoaştere a studiilor universitare în vederea înscrierii la studii universitare de masterat/doctorat/DPPD se eliberează la sediul C.N.R.E.D. titularului sau delegatului universității, prin prezentarea, în mod obligatoriu, pentru verificare, a diplomei în original, cu autentificarea de rigoare (Apostila de la Haga sau supralizare), dacă este cazul.

În cazul în care Atestatul/Adeverința de recunoaștere a studiilor universitare în vederea înscrierii la studii universitare de masterat/doctorat/DPPD nu va fi ridicat de titularul de drept, persoana intermediară va prezenta o procură notarială de împuternicire de către titular în limba română sau într-o limbă de circulație internațională.

!La înmatriculare, candidații admiși vor depune la secretariatul facultății pentru care au optat documentele de studiu în original și traducerile aferente (după caz).

Pentru informaţii referitoare la înscrierea la studii universitare de doctorat, vă rugăm să contactaţi Biroul pentru Studii Doctorale al U.V.T., aflat în Timişoara, pe strada Paris, nr. 1 sau să accesaţi următorul link: www.uvt.ro/cercetare/doctorat/studii-universitare-de-doctorat/

A. Studii în Limba Română la una din facultățile UVT

B. Studii în limbi străine:

La programele de studii acreditate în care procesul didactic se desfăşoară în limbi străine, instituția de învățământ superior primitoare, organizează un test de limbă străină. Sunt exceptate de la acest test persoanele care provin din ţări unde limba oficială a statului este limba în care se ţin cursurile şi cele care dețin un atestat lingvistic cu recunoaștere internațională.
Pentru cei care doresc sa studieze într-o limbă străină de circulaţie internaţională, U.V.T. oferă programe de studii în limbi străine. Pentru mai multe informații puteți accesa secțiunea: Programe de studii în limbi străine

Pentru STUDII DE DOCTORAT înscrierile se fac la: CSUD, Consiliul Pentru Studii Universitare de Doctorat.

Contact:  Rebeca DRAGOMIR (Telefon: +40256592683, e-mail: rebeca.dragomir@e-uvt.ro)