Cetateni din state ale Uniunii Europene
Echivalare şi recunoaşterea studiilor pentru cetățenii din state membre ale Uniunii Europene, din Spațiul Economic European şi din Confederația Elvețiană, în vederea înscrierii la studii, la Universitatea de Vest din Timişoara
Candidații din state membre ale Uniunii Europene, din Spațiul Economic European și din Confederația Elvețiană care au obținut diplome finale de bacalaureat sau echivalente în altă țară europeană decât în România, trebuie să își recunoască și echivaleze studiile la Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED), din cadrul Ministerului Educației și CercetăriiMinisterului Educației, care va emite Certificatul/Atestatul/Adeverința de Echivalare, document care conferă aceleași drepturi posesorilor lui precum celor care au urmat studiile în România. Conform Legii învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare (art. 35, alin. (4)), cetățenii din Uniunea Europeană, Spațiul Economic European și Confederația Elvețiană, precum și cetățenii britanici și membrii familiilor acestora, ca beneficiari ai Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice 2019/C 384 I/01, au acces la studii universitare în aceleași condiții ca cetățenii români, inclusiv în ceea ce privește taxele de școlarizare.
Demersurile pentru recunoașterea și echivalarea studiilor vor fi realizate prin intermediul Direcției de Relații Internaționale (DRI) al UVT, prin depunerea unui dosar pentru echivalare, care va fi transmis ulterior, de către DRI, către MECdu-CNRED. DRI va păstra comunicarea cu CNRED și cu aplicantul și va elibera acestuia din urmă o adeverință care să ateste faptul că actele sale de studii au fost trimise spre recunoaștere și echivalare la MECdu-CNRED. Pe baza acestei adeverințe, candidatul poate participa la sesiunile de admitere din lunile iulie sau septembrie, fiind exceptat de la obligativitatea de a prezenta la momentul admiterii un certificat/atestat de echivalare.
Perioada de depunere a dosarelor la UVT în vederea trimiterii către C.N.R.E.D pentru echivalarea documentelor de studiu (licență, masterat, doctorat) anul universitar 2025-2026:
- februarie 2025 – 20 august 2025: (pentru înscrierea la un program de licență+ masterat) (vor fi procesate cu prioritate);
- februarie 2025: cu 30 de zile înainte de începerea programului de studii (pentru înscrierea la un program de doctorat sau postuniversitar de formare și dezvoltare profesională);
- termenul pentru eventuale completări la dosarul deja depus e de maximum un an de la momentul depunerii (indicat e să fie depus la D.R.I cu o lună înainte). În cazul în care completările nu au fost depuse în acest interval, dosarul va fi clasat și un nou dosar va trebui depus în acest sens.
- Candidații se informează, înainte de toate la secretariatul/website-ul facultății unde doresc să fie admiși cu privire la criteriile de admitere la studii.
- Candidații își depun dosarul pentru recunoașterea studiilor efectuare anterior în străinătate la Departamentul de Relații Internaționale cu cel puțin o lună înainte de admiterea din iulie/septembrie. Chiar și așa, cu cât mai repede se aplică, cu atât mai bine.
- Odată ce au obținut Atestatul/Adeverința pentru recunoașterea studiilor efectuate în străinătate, candidații își pot pregăti dosarul de admitere cu documentele solicitate de facultatea unde doresc să fie admiși. !Atestatul/Adeverința de recunoaștere nu este singurul document pentru dosarul de admitere pe care candidații sunt nevoiți să-l furnizeze secretariatului facultății unde vor fi admiși. Atestatul/Adeverința pentru recunoașterea studiilor efectuate în străinătate este singurul document din dosarul de admitere care poate fi obținut cu ajutorul Departamentului de Relații Internaționale în aproximativ 30 de zile.
- Candidații își depun dosarul de admitere pe platforma online de admitere a UVT (admitere.uvt.ro).
- Candidații susțin examenele/interviurile organizate de facultăți.
- Candidații trebuie să aștepte după rezultate.
- Candidații își confirm locul (dacă este cazul) în momentul în care află rezultatele
- Candidații se înmatriculează și își depun documentele solicitate de facultate în original.
- În cazul în care procesul obținerii Atestatului/Adeverinței pentru recunoașterea și echivalarea studiilor efectuate în străinătate este întârziat, iar documentul este obținut după sesiunea de admitere din iulie sau septembrie, Departamentul de Relații Internaționale va furniza candidatul cu un document provizoriu înlocuind Atestatul/Adeverința pentru recunoașterea și echivalarea studiilor efectuate în străinătate până când acesta va ajunge de la Ministerul Educației și Cercetării
- Atestatul/Adeverința pentru recunoașterea și echivalarea studiilor efectuate în străinătate poate fi inclus/ă în dosarul de admitere fie pentru sesiunea din iulie sau septembrie (în cazul în care va ajunge la timp) sau va fi ridicat/ă de către candidați și dus la secretatiarul facultății unde au fost admiși. Termenul pentru depunerea acestui document la dosarul inițial de admitere este stabilit de fiecare facultate în parte. Departamentul de Relații Internaționale informează candidații când Atestatul/Adeverința pentru recunoașterea și echivalarea studiilor efectuate în străinătate a fost transmis de la Ministerul Educației și Cercetării la Departametul de Relații Internaționale, urmând a fi transmit ulterior către candidat în format electronic. De restul documentelor și pașilor care trebuie luați cu privire la procesul de admitere este strict responsabilitatea candidaților.
A. Lista documentele necesare poate fi accesată la următorul link.
B. Adițional documentelor de la punctul A, prin Hotărârea nr. 28, adoptată în şedința Senatului U.V.T. din 23.03.2010, a fost stabilită taxa de 100 RON pentru procesarea şi transmiterea la C.N.R.E.D. – M.E.C. a dosarelor candidaților cetățeni ai statelor membre ale U.E., a Spațiului Economic European şi ai Confederației Elvețiene. Taxa se plătește pentru fiecare dosar depus, prin intermediul platformei de admitere sau prin virament bancar. Taxa nu se achită de către persoanele care beneficiază de o formă de protecție internațională.
• Fișa cu datele personale completă: adresă de e-mail și număr de telefon;
• Formular GDPR
Pe chitanţă / ordin de plată / mandat poştal se va menţiona la plătitor numele titularului diplomei, aşa cum este trecut în actul de studii, codul IBAN, precum si refernţa "taxa procesare dosar CNRED", pentru ca plata să fie valabilă.
C. Pentru echivalarea diplomelor dumneavoastră, asigurați-vă că aveți una din diplomele menționate la următorul link.
• În ceea ce privește grilele de notare pentru studii în diverse state ale lumii precizăm că acestea pot fi accesate la urmatoarea pagina de internet: https://www.cimea.it/EN/pagina-banca-dati-dei-sistemi-universitari
• Un alt link util în acest sens e acesta: https://applications.wes.org/country-resources/.
• De asemenea, puteți folosi resursele retelei ENIC-NARIC (http://www.enic-naric.net/grading-scale-systems.aspx)
D. În funcție de țara unde v-a fost emis documentul de studii, verficați dacă aveți nevoie de Apostila Convenției de la Haga sau de supralegalizare: https://www.cnred.edu.ro/ro/lista-statelor-pentru-care-se-solicită-apostilarea-sau-supralegalizarea
Puteți trimite dosarul de admitere la Departamentul de Relații Internaționale în format online la adresa de e-mail rebeca.dragomir@e-uvt.ro
ATENTIE!
!La înmatriculare, candidații admiși vor depune la secretariatul facultății pentru care au optat documentele de studiu în original și traducerile aferente (după caz).
A. Lista documentele necesare poate fi accesată la următorul link.
B. Adițional documentelor de la punctul A, prin Hotărârea nr. 28, adoptată în şedința Senatului U.V.T. din 23.03.2010, a fost stabilită taxa de 100 RON pentru procesarea şi transmiterea la C.N.R.E.D. – M.E.C. a dosarelor candidaților cetățeni ai statelor membre ale U.E., a Spațiului Economic European şi ai Confederației Elvețiene. Taxa se plătește pentru fiecare dosar depus, prin intermediul platformei de admitere sau prin virament bancar. Taxa nu se achită de către persoanele care beneficiază de o formă de protecție internațională.
Pe chitanţă / ordin de plată / mandat poştal se va menţiona la plătitor numele titularului diplomei, aşa cum este trecut în actul de studii, codul IBAN, precum si refernţa "taxa procesare dosar CNRED", pentru ca plata să fie valabilă.
C. Pentru echivalarea diplomelor dumneavoastră, asigurați-vă că aveți una din diplomele menționate la următorul link.
- În ceea ce privește grilele de notare pentru studii în diverse state ale lumii precizăm că acestea pot fi accesate la urmatoarea pagina de internet: https://www.cimea.it/EN/pagina-banca-dati-dei-sistemi-universitari
- Un alt link util în acest sens e acesta: https://applications.wes.org/country-resources/.
- De asemenea, puteți folosi resursele retelei ENIC-NARIC (http://www.enic-naric.net/grading-scale-systems.aspx) ori baza de date cu universități acreditate din întreaga lume- World Higher Education Database- realizata de International Association of Universities (http://whed.net/home.php).
- O altă resursă utilă poate fi lista "universitaților de prestigiu" recunoscute de către Ministerul de resort și disponibilă la acest link: https://cnred.edu.ro/
D. În funcție de țara unde v-a fost emis documentul de studii, verficați dacă aveți nevoie de Apostila Convenției de la Haga sau de supralegalizare: https://www.cnred.edu.ro/ro/lista-statelor-pentru-care-se-solicită-apostilarea-sau-supralegalizarea.
Puteți trimite dosarul de admitere la Departamentul de Relații Internaționale în format online la adresa de e-mail rebeca.dragomir@e-uvt.ro
ATENTIE!
!La înmatriculare, candidații admiși vor depune la secretariatul facultății pentru care au optat documentele de studiu în original și traducerile aferente (după caz).
Pentru informaţii referitoare la înscrierea la studii universitare de doctorat, vă rugăm să contactaţi Biroul pentru Studii Doctorale al U.V.T., aflat în Timişoara, pe strada Paris, nr. 1 sau să accesaţi următorul link: www.uvt.ro/cercetare/doctorat/studii-universitare-de-doctorat/
A. Studii în Limba Română
Cetăţenii străini din state terţe UE sunt înscrişi în învăţământul universitar şi postuniversitar doar după absolvirea anului pregătitor de limba română sau pe baza certificatului care atestă cunoașterea limbii române. În timpul anului pregătitor studenții îşi însuşesc cunoştinţele necesare de limba română, precum şi cunoştinţele specifice, corelate cu profilul viitoarei pregătiri (anatomie, fizică, chimie, desen tehnic etc.), dacă programul de studii este organizat în limba română.
La înscrierea la programe de studii cu predare în limba română sunt exceptate de la obligația de a prezenta certificatul de absolvire a anului pregătitor următoarele categorii de persoane:
a. persoanele care prezintă acte de studii românești (diplome și certificate) emise în urma absolvirii unor programe de studii cu predare în limba română sau acte de studii/situații școlare atestând cel puțin trei ani de studii consecutivi urmați în limba română, într-o unitate școlară sau instituție de învățământ superior din sistemul national din România sau din străinătate;
b. persoanele, care, în vederea înscrierii în învățământul universitar, prezintă certificate sau atestate de competență lingvistică de nivel minim B1, conform cadrului European comun de referință pentru limbi străine, eliberate de instituțiile de învățământ superior acreditate din România care organizează anul pregătitor de limba română pentru cetățenii străini, de lectoratele de limbă, literatură, cultură și civilizație românească în universități din străinătate/ Institutul Limbii Române sau de Institutul Cultural Român;
Examinarea poate fi făcută în instituția de învățământ superior la care candidatul dorește să studieze, dacă această instituție de învățământ superior desfășoară o specializare / program de studii de limba și literatura română autorizată/autorizat provizoriu sau acreditată/acredidat, ori în cadrul altei instituții de învățământ superior acreditate care desfășoară o astfel de specializare / un astfel de program de studii. În urma acestei examinări se va elibera un certificat de competenţă lingvistică.
Taxa de studii pentru Programul pregătitor de limba română pentru cetățenii străini, pentru categoriile de candidați cuprinși în această Anexă se va achita în lei, în valoarea sumei de 3500 de lei, în conformitate cu taxele universitare pentru anul universitar în curs, aprobate prin hotărâre a Senatului UVT.
B.Studii în limbi străine:
La programele de studii acreditate în care procesul didactic se desfăşoară în limbi străine, instituția de învățământ superior primitoare, organizează un test de limbă străină. Sunt exceptate de la acest test persoanele care provin din ţări unde limba oficială a statului este limba în care se ţin cursurile şi cele care dețin un atestat lingvistic cu recunoaștere internațională.
Pentru cei care doresc sa studieze într-o limbă străină de circulaţie internaţională, U.V.T. oferă programe de studii în limbi străine. Pentru mai multe informații puteți accesa secțiunea: Programe de studii în limbi străine.
Taxele de școlarizare pentru cetățenii din state ale Uniunii Europene sunt calculate în același cuantum precum taxele de școlarizare pentru cetățenii români, de aproximativ 3000 RON per an academic.
- Arte și Design - www.arte.uvt.ro
- Chimie, Biologie și Geografie - www.cbg.uvt.ro
- Drept - www.drept.uvt.ro
- Economie și Administrarea Afacerilor - www.feaa.uvt.ro
- Educație Fizică și Sport - http://www.sport.uvt.ro
- Fizică - www.physics.uvt.ro
- Litere Istorie și Teologie - https://lit.uvt.ro/
- Matematică și Informatică - www.math.uvt.ro
- Muzică şi Teatru - www.fmt.uvt.ro
- Sociologie și Psihologie - www.socio.uvt.ro
- Științe Politice, Filosifie și Științe ale Comunicării - www.pfc.uvt.ro
Pentru STUDII DE DOCTORAT înscrierile se fac la: CSUD, Consiliul Pentru Studii Universitare de Doctorat.
Cetăţenii din state membre ale Uniunii Europene, Spaţiul Economic European sau Confederaţia Elveţiană, care stau mai mult de 3 luni în România, în scop de studii, au obligaţia de a se înregistra la Serviciul Român pentru Imigrări Timiş, pentru înregistrarea rezidenței, prezentând următoarele acte:
- Cerere tip de la Serviciul pentru Imigrări, Timiș
- Documente care atestă faptul că solicitantul este înscris la o instituţie de învăţământ acreditată din România (se aduce la D.R.I. adeverință de student de la secretariat pe baza căreia se eliberează adeverința tip pentru prelungirea dreptului de ședere în România pe baza prezenței la studii în 2 zile lucrătoare.) ;
- Documentul de trecere a frontierei (pașaportul, carte de identitate) - original și copie ;
- Dovada asigurării de sănătate europeană
- Dovada spațiului de locuit (contract de închiriere sau contractul de la cămin)
- Dovada mijloacelor de întreținere (puteți face dovada mijlocelor de întreținere cu unul dintre următoarele documente: extras de cont bancar, declarație privind impozitul pe venitul global ori alte documente echivalente.)
Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați următorul link: https://igi.mai.gov.ro/cetatenii-din-statele-ue-see/
Adresă: str. Andrei Mocioni, nr. 8-10, Municipiul Timisoara
Telefon/Fax: 0256-402 430 / 0256-402 475
E-mail: tm.ori@mai.gov.ro
Contact: Rebeca DRAGOMIR (Phone: +40256592227, E-mail: rebeca.dragomir@e-uvt.ro)