Cum aplic pentru o mobilitate de scurtă durată la un BIP?

CONDIȚII DE ELIGIBILITATE

  • să fii student UVT înregistrat la învățământ cu frecvență;
  • să ai media ponderată a anilor de studiu minimum 7.00;
  • să cunoști limba în care își desfășoară activitatea organizația gazdă (dacă este diferită) – minim nivelul B1 conform Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi Străine;
  • să fii integralist la momentul plecării în mobilitate.

 

SELECȚIA Erasmus+ în cadrul UVT

  • este deschisă pe tot parcursul anului universitar;
  • se desfășoară în mod centralizat la nivelul Compartimentului  Erasmus+ din cadrul Direcției Relaţii Internaţionale a UVT;
  • candidatura se depune cu minimum 6 săptămâni înainte de începerea mobilității prin completarea Formularului de înscriere – a se ține cont și de termenul limită impus de universitatea care organizează BIP-ul, dacă există unul;
  • studenții din anul I Licență pot candida la selecțiile Erasmus+ doar după încheierea mediei pentru semestrul I, iar participarea efectivă la mobilități va începe după încheierea mediei din semestrul al doilea,  când dpdv academic studentul și-a îndeplinit obligațiile aferente anului I de studiu și este integralist. Ex. prima mobilitate poate fi în vară, după sesiunea de examene și aducerea noii foi matricole.
  • vor avea prioritate studenții al căror domeniu de studiu se pliază pe tematica BIP-ului, dar și studenții care nu au mai participat la mobilități Erasmus+;
  • studenții trebuie să țină cont că, pe lângă selecția internă Erasmus+ la UVT în vederea obținerii grantului Erasmus+ pentru mobilități de scurtă durată, trebuie să urmeze și instrucțiunile cerute de universitatea gazdă: universitatea gazdă poate anunța încă din anunțul ofertei de BIP un termen limită și alte cerințe de aplicare la eveniment pentru un potențial student participant: ex. transmiterea unui CV, completarea unui formular de înscriere al lor separat etc. – dacă există astfel de solicitări, vor apărea în prezentarea BIP-ului.
  • Nu se va concretiza o mobilitate la un BIP dacă studentul nu a trecut de selecția internă Erasmus+ la UVT, chiar dacă a obținut anterior acceptul universității gazdă la evenimentul BIP.
  • după depunerea dosarului de candidatură, candidatul va fi contactat în vederea programării unui interviu de selecție.

 

Dosarul de candidatură conține:

  1. Apelul de înscriere la Programului Intensiv Mixt pentru care se optează  (un document unde este specificat BIP-ul la care se înscrie studentul, ca de ex. afișul – PDF-ul – care anunță BIP-ul, e-mailul, detalii website etc.)
  2. Curriculum Vitae model Europass în limba română sau o limbă de circulație internațională.
  3. Scrisoare de intenție redactată în limba română sau o limbă de circulație internațională, care să precizeze obiectivele de studii urmărite de candidat pe durata mobilității și rezultatele așteptate (1-2 pagini).
  4. Adeverință cu mediile/ foaie matricolă pentru fiecare ciclu de studii universitare finalizat, inclusiv ultimul semestru încheiat
    • IMPORTANT: trebuie să fie cea mai actuală versiune a foii matricole
    • Ex.: un student în anul I la masterat va atașa foaia matricolă pentru masterat dacă se află în semestrul al II-lea sau adeverință de student dacă se află în semestrul I + copie după diploma de licență sau adeverința de finalizarea a studiilor (față-verso).
  5. Certificat lingvistic aferent limbii în care se va desfăşura activitatea în instituţia pentru care se optează.
  6. Documente opționale – alte certificate, atestate profesionale, diplome, certificate, atestări privind rezultatele cercetării științifice studențești, practicii, participării extra-curriculare etc.
 
Comisia de selecție se va întruni periodic în vederea evaluării gradului de îndeplinire a condiţiilor de eligibilitate a dosarelor de candidatură depuse în perioada anterioară. Candidatul va fi contactat în vederea parcurgerii unui interviu de selecție. Comunicarea rezultatelor se va face prin e-mail direct participanților.
 

Referent de specialitate Mobilități Erasmus+ Outgoing de Scurtă Durată la Compartimentul Erasmus+:

Alice Andreea OPREA | alice.oprea@e-uvt.ro | 0256 592 324

Program de lucru cu studenții: Luni-Joi | 10:00 – 14:00