Cetățeni din state terțe Uniunii Europene

  • UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

GHID PENTRU CANDIDAȚII DIN STATE TERŢE UE

PROCEDURA PENTRU ADMITEREA CETĂȚENILOR DIN STATE TERŢE UE LA STUDII DE LICENȚĂ ȘI DE MASTERAT

Admiterea la studii a candidaților provenind din state terțe UE se desfășoară conform Metodologiei privind primirea la studii la Universitatea de Vest din Timișoara a cetățenilor din state terțe UE intrată în vigoare prin HCA nr. 6 din 19.02.2024.

CALENDAR ADMITERE:

Înscrierile pentru sesiunea de admitere au loc în urmatoarele perioade:

  • 21 Decembrie 2023– 01 Septembrie 2024 (nivel licență)
  • 21 Decembrie 2023– 01 Septembrie 2024 (nivel masterat)
  • 21 Decembrie 2023– 01 Septembrie 2024 (Anul Pregătitor de limba română)

!ATENȚIE: Candidații care aplică pe platforma de admitere între lunile decembrie și martie, vor avea dosarele transmise către Ministerul Educației doar  începând cu luna martie 2024

PLATFORMA ONLINE DE ADMITERE: admiterenonue.uvt.ro

Pentru mai multe detalii privind serviciile, facilitățile și programele de studii predate într-o limbă străină, vă invităm să accesați WUT-STUDY.

Dacă există nelămuriri legate de modul de aplicare la studii, vă invităm să participați la sesiunile de Q&A online propuse:

  • 16 februarie 2024, 12:00-13:00 (UTC/GMT + 2 ore)
  • 15 martie 2024, 12:00-13:00 (UTC/GMT + 2 ore)
  • 22 aprile 2024, 14:00-15:00 (UTC/GMT + 2 ore)
  • 24 mai 2024, 12:00-13:00 (UTC/GMT + 2 ore)
  • 14 iunie 2024, 12:00-13:00 (UTC/GMT + 2 ore)
  • 28 iunie 2024, 12:00-13:00 (UTC/GMT + 2 ore)
  • 12 iulie 2024, 12:00-13:00 (UTC/GMT + 2 ore)
  • 26 iulie 2024, 12:00-13:00 (UTC/GMT + 2 ore)
  • 9 august 2024, 12:00-13:00 (UTC/GMT + 2 ore)
  • 16 august 2024, 12:00-13:00 (UTC/GMT + 2 ore)

Linkul de Zoom este: https://zoom.us/j/91547202542?pwd=SVl1U1RiSWlmWVc5a0dqSDVxc3cwQT09

Înmatricularea pentru anul academic 2023-2024 este posibilă până la:

  • 16.02.2024 (pentru candidații care au optat pentru Anul Pregătitor de limba română);
  • 23.02.2024 (pentru candidații care au optat pentru un program de studii fără Anul Pregătitor de limba română)

Cererile pentru rambursarea taxelor de școlarizare pentru candidații din anul academic 2023-2024 se fac până în 08.03.2024 și numai în condițiile enumerate la secțiunea ”Taxele de școlarizare”. 

Pașii de urmat în vederea aplicării:

  1. Înainte de a crea profilul pe platforma de admitere, vă rugăm să verificați dacă îndepliniți criteriile minime de eligibilitate. Toate criteriile trebuie să fie îndeplinite. Pentru verificare, accesați acest link.
  2. Alegeți programul de studii dorit; fiecare candidat își poate crea un singur profil pe platforma de admitere. Crearea mai multor profile pentru aceeași persoană este interzisă. Va fi luat în considerare doar primul profil creat.
  3. Pe platforma de admitere se încarcă online documentele, așa cum sunt cerute. Departamentul de Relații Internaționale verifică corectitudinea documentelor transmise. Comunicarea cu aplicantul se menține prin intermediul platformei, iar fiecare persoană va avea posibilitatea să aducă modificări profilului de maxim 3 ori. Dacă în urma acestor 3 șanse, solicitările Departamentului de Relații Internaționale nu sunt întrunite, profilul candidatului nu va mai fi luat în considerare. Aplicațiile complete vor fi transmise către facultatea selectată în vederea analizării.
  4. Facultatea aprobă/respinge dosarul de admitere. Candidatul va fi informat via e-mail de rezoluția Comisiei.
  5. Dosarele validate de către Comisia Facultății vor fi transmise de Departamentul de Relații Internaționale către Ministerul Educației din România în vederea emiterii Scrisorii de Acceptare la studii.
  6. Candidatul așteaptă rezoluția Ministerului Educației. Va fi transmisă via e-mail o copie scanată a Scrisorii de Acceptare la studii în eventualitatea unei rezoluții pozitive sau o notificare de informare a respingerii în cazul unei rezoluții negative.

 

!Este recomandat să aplicați cât mai repede cu putință, deoarece procesul durează aproximativ 2 luni din momentul în care dosarul este validat de către Comisia Facultății. Dosarele de studii pot fi încărcate pe platformă doar până la data de 01.09.2024, înmatricularea pentru posesorii Scrisorilor de Acceptare la studi putându-se realiza până în februarie 2025.

 

! Scrisoarea de Acceptare va fi ridicată de la Departamentul de Relații Internaționale în original de către titularul de drept. În cazul în care titularul de drept nu poate ridica personal Scrisoarea de Acceptare, persoana desemnată să facă acest lucru va prezenta o procură notarială în limba română sau într-o limbă de circulație internațională în care va fi menționat faptul că a fost împuternicită să ridice originalul în locul titularului de drept sau o chitanță în cazul ridicării Scrisorii de Acceptare în original prin intermediul unei firme de curierat.

 

   În momentul în care candidatul se află în posesia Scrisorii de Acceptare la studii, este responsabilitatea acestuia să aplice în vederea obținerii unei vize de studiu la instituțiile responsabile din țara sa și numai în momentul în care el/ea va obține viza de studiu, candidatul/-a se poate prezenta pentru procesul de înmatriculare la secretariatul facultății unde a fost admis/-ă. În cazul în care candidatul are nevoie de vreun document specific, pe care universitatea îl poate elibera pentru procesul obținerii vizei, candidații sunt rugați să se adreseze Departamentului de Relații Internaționale. De asemenea, în cazul în care candidatul se află deja în posesia unui permis de ședere eliberat în România, vă rugăm să verificați în permanență valabilitatea documentului dumneavoastră la Serviciul de Imigrări Timiș.

În momentul în care candidatul se află în posesia Scrisorii de Acceptare la studii, este responsabilitatea acestuia să aplice în vederea obținerii unei vize de studii la instituțiile responsabile din țara sa și numai în momentul în care el/ea va obține viza de studii, candidatul/-a se poate prezenta pentru procesul de înmatriculare la UVT.

Procedura de solicitare a vizei - Cum ar trebui să depun cererea?

Obținerea vizei de studii este strict responsabilitatea candidatului admis la studii, iar informațiile de mai jos au un caracter informativ. 

  • Recomandăm utilizarea portalului eVisa (http://evisa.mae.ro/), de către toți solicitanții de vize, pentru a putea depune online cererile de viză și pentru a obține programări online pentru depunerea ulterioară a cererilor, personal, la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular român competent (DM/CP).
  • Lista OM/CP Romanian din străinătate și datele de contact ale acestora sunt disponibile la adresa http://www.mae.ro/en/romanian-missions.

În conformitate cu prevederile legale, vizele trebuie solicitate la DM/CP din România care este competent pentru statul de origine al solicitantului, în funcție de jurisdicția consulară.

* Pentru a depune o cerere de viză online, asigurați-vă că urmați toți pașii descriși pe site-ul http://evisa.mae.co/home, secțiunea "Informații" - linkuri utile "Cum se solicită o viză pentru români online". Această secțiune conține informații referitoare la pașii pe care trebuie să îi parcurgeți pentru a depune cererea de viză online (http://evisa.mae.ro/HowTo)

În cazul în care candidatul are nevoie de vreun document specific, pe care universitatea îl poate elibera pentru procesul obținerii vizei, candidații sunt rugați să se adreseze Departamentului de Relații Internaționale la adresa de e-mail international-admissions@e-uvt.ro. De asemenea, în cazul în care candidatul se află deja în posesia unui permis de ședere eliberat în România, vă rugăm să verificați în permanență valabilitatea documentului dumneavoastră la Serviciul de Imigrări Timiș.

1. Formular de aplicare – completată la toate rubricile (vă rugăm să specificați dacă doriți să optați pentru Anul Pregătitor de limba română) ;

2. Actul de studii – copie și traducere legalizată și autentificată de către autoritățile de resort din țara emitentă – care permite accesul persoanei în cauză la forma respectivă de învățământ (Diplomă de Bacalaureat sau echivalentul acesteia și Diploma de Licență în cazul în care candidatul optează pentru Masterat); Pentru studii de Doctorat se va include și Diploma de Masterat; Puteți accesa aici lista criteriilor de performanță academică UVT pentru cetățeni din state terțe UE.

3. Copie și traducere legalizată și autentificată de către autoritățile de resort din țara emitentă a adeverinței care atestă promovarea examenului de Bacalaureat/Licență/Masterat pentru absolvenții anului curent (după caz, dacă e necesar);

4. Foile matricole – copii și traduceri legalizate și autentificate de către autoritățile de resort din țara emitentă – aferente studiilor efectuate și programa analitică, în cazul candidaților care solicită echivalarea unor perioade de studii;

5. Certificat de naștere – copie și traducere legalizată și autentificată de către autoritățile de resort din țara emitentă;

6. Copie după pașaport – valabil cel puțin 6 luni după data la care este eliberată Scrisoarea de Acceptare la Studii ;

7. Certificat medical (într-o limbă de circulație internațională) care să ateste faptul că persoana ce urmează să se înscrie la studii nu suferă de boli contagioase sau alte afecțiuni incompatibile cu viitoarea profesie;

8. Certificat de căsătorie – dacă este nevoie (pentru a se justifica schimbarea numelui de familie) ;

9. Copie după actul care atestă domiciliul stabil în străinătate (după caz);

10. Atestatul de absolvire a Anului Pregătitor de limba română sau certificatul de competență lingvistică (după caz);

11. Fișa cu datele personale completă: adresă de e-mail și număr de telefon;

12. Dovada plății taxei de 75 EURO, taxa pentru procesarea dosarului de candidatură ;

  Prin Hotărârea nr. 39, adoptată în şedința Senatului U.V.T. din 06.03.2014, s-a hotărât taxa de 75 EURO pentru procesarea dosarelor candidaților cetăţeni străini din state terţe UE. Taxa de aplicare trebuie plătită în următorul cont:

Beneficiar: Universitatea de Vest din Timișoara (West University of Timisoara)
Adresa Universității: Bv. Vasile Pârvan, No.4
Numele Băncii: Banca Comercială Română (Romanian Commercial Bank)
Adresa Băncii: Sucursala Timișoara (Timisoara Branch), No.11, Calea Aradului St.
Cod IBAN: RO 56 RNCB 0249 0492 9471 0008
SWIFT: RNCB RO BU
Taxă: 75 EURO.

* Pe ordinul de plată / chitanţă se va menţiona la plătitor numele candidatului și drept referință de plată "taxă admitere", pentru ca plata să fie valabilă.

  Procesul de autentificare al documentelor pentru admitere

I. AUTENTIFICARE ACTE PENTRU CANDIDATURĂ

Este obligatoriu ca documentele pentru admitere să fie autentificate de către autoritățile de resort din țara emitentă, respectiv, în felul următor:

  1. pentru statele care sunt părţi ale Convenţiei privind Apostila de la Haga, actele de studii supuse echivalării/ recunoașterii trebuie vizate cu Apostila de la Haga de către autorităţile competente din ţările emitente; actele de studii din Italia, Grecia, Spania, Portugalia şi Cipru vor fi vizate cu Apostila Convenţiei de la Haga, celelalte state membre UE fiind exceptate;
  2. pentru statele care NU sunt părţi ale Convenţiei privind Apostila de la Haga, actele de studii vor fi supralegalizate sau vor fi însoţite de Adeverinţa de autenticitate emisă de către autorităţile competente din ţara de provenienţă;
  • supralegalizarea se aplică de către Ministerul Afacerilor Externe din ţara emitentă, Ambasada/Oficiul Consular al României în ţara respectivă și Ministerul Afacerilor Externe din România sau de către Ministerul Afacerilor Externe din ţara emitentă și Ambasada/Oficiul Consular al acesteia în România și Ministerul Afacerilor Externe din România; pentru țările unde nu există misiuni diplomatice ale României sau care nu au misiuni diplomatice în România, actele de studii vor avea viza Ministerului Educației și a Ministerului Afacerilor Externe din ţara emitentă;
  • scutirea de supralegalizare este permisa în temeiul legii, al unui tratat internațional la care România este parte sau pe bază de reciprocitate.

  Lista statelor pentru care se solicită apostilarea sau supralegalizarea  

!În cazul în care doriți să verificați tipul de Diplomă de Bacalaureat de care aveți nevoie și punctajul aferent, puteți accesa următorul link.  

  II. AUTENTIFICARE ACTE PENTRU ÎNMATRICULARE  

La înmatriculare, candidații vor prezenta documentele de studii și de identitate din dosarul de admitere/candidatură, în original, împreună cu Scrisoarea de Acceptare la studii și pașaportul cu viză valabilă în scop "studii".

  • Documentele de studii originale emise în state care sunt părți ale Convenției privind Apostila de la Haga trebuie să fie vizate de autoritățile competente din țările emitente cu Apostila de la Haga.
  • Documentele de studii originale emise în state care nu sunt părți ale Convenției privind Apostila de la Haga vor fi supralegalizate de către Ministerul Afacerilor Externe din țara emitentă și de Ambasada/Oficiul Consular al României din țara respective.
  • Vă rugăm să vă asigurați de faptul că documentele de admitere pot fi traduse într-o limbă de circulație internațională în cazul în care nu e posibilă traducerea directă în limba română, urmând ca procesul de înmatriculare să încercați să traduceți în limba română și să legalizați documentele la un notar public local în funcție de caz.

Observații  

! Candidații care aplică pentru domeniul artelor, sport sau arhitectură, trebuie să treacă testul de aptitudini, organizat de către facultățile în cauză, după primirea Scrisorii de Acceptare pentru Studii. Candidații admiși au obligația să intre în țară cu viza de studiu și să își legitimize șederea în România în scop de studii. Aceștia avor prezenta documentele în original conform celor menționate la punctul "AUTENTIFICARE ACTE PENTRU ÎNMATRICULARE "

    Pentru mai multe detalii referitoare la procesul de admitere/înmatriculare, vă rugăm să consultați Metodologie privind primirea la studii la Universitatea de Vest din Timișoara a cetățenilor din state terțe UE intrată în vigoare prin H.S. nr. 92 din 18.05.2023 

A. Studii în limbi străine

La programele de studii acreditate în care procesul didactic se desfăşoară în limbi străine, instituția de învățământ superior primitoare, organizează un test de limbă străină. Sunt exceptate de la acest test persoanele care provin din ţări unde limba oficială a statului este limba în care se ţin cursurile şi cele care dețin un atestat lingvistic cu recunoaștere internațională.

Pentru cei care doresc sa studieze într-o limbă străină de circulaţie internaţională, U.V.T. oferă programe de studii în limbi străine.

Pentru mai multe detalii despre programele de studii în limbi străine, puteți accesa WUT-STUDY

B. Studii în limba română

Cetăţenii străini din state terţe UE sunt înscrişi în învăţământul universitar şi postuniversitar doar după absolvirea anului pregătitor de limba română sau pe baza certificatului care atestă cunoașterea limbii române. În timpul anului pregătitor studenții îşi însuşesc cunoştinţele necesare de limba română, precum şi cunoştinţele specifice, corelate cu profilul viitoarei pregătiri (anatomie, fizică, chimie, desen tehnic etc.), dacă programul de studii este organizat în limba română.

La înscrierea la programe de studii cu predare în limba română sunt exceptate de la obligația de a prezenta certificatul de absolvire a anului pregătitor următoarele categorii de persoane:

a. persoanele care prezintă acte de studii românești (diploma și certificate) sau acte de studii, situații școlare atestând cel puțin 4 ani de studii consecutive urmați, în limba română, într-o unitate școlară din sistemul național din România;

b. persoanele, care, în vederea înscrierii în învățământul universitar, prezintă certificate sau atestate de competență lingvistică de nivel minim B1, conform cadrului European comun de referință pentru limbi străine, eliberate de instituțiile de învățământ superior acreditate din România care organizează anul pregătitor de limba română pentru cetățenii străini, de lectoratele de limbă, literatură, cultură și civilizație românească în universități din străinătate/ Institutul Limbii Române sau de Institutul Cultural Român

c. cei care promovează testul de limba română, în urma examinării de către o comisie de specialitate formată din cadre didactice având cel puțin funcția didactică de lector. Examinarea poate fi făcută în instituția de învățământ superior la care candidatul dorește să studieze, dacă această instituție de învățământ superior desfășoară o specializare / program de studii de limba și literatura română autorizată/autorizat provizoriu sau acreditată/acredidat, ori în cadrul altei instituții de învățământ superior acreditate care desfășoară o astfel de specializare / un astfel de program de studii. În urma acestei examinări se va elibera un certificat de competenţă lingvistică.

Examinarea poate fi făcută în instituția de învățământ superior la care candidatul dorește să studieze, dacă această instituție de învățământ superior desfășoară o specializare / program de studii de limba și literatura română autorizată/autorizat provizoriu sau acreditată/acredidat, ori în cadrul altei instituții de învățământ superior acreditate care desfășoară o astfel de specializare / un astfel de program de studii. În urma acestei examinări se va elibera un certificat de competenţă lingvistică.

  Taxa de școlarizare pentru Anul Pregătitor de limba română pentru această categorie de studenți se percepe în valută și în funcție de domeniuld e studii, pe care aplicantul dorește să-l urmeze după finalizarea cursului de limbă (de ex. : Anul Pregătitor pentru domeniul medical este în valoare de 320 EUR/lună, iar cel pentru domeniul economic este de 220 EUR/lună).

Pentru mai multe detalii, vă rugăm accesați aici (Studenți Internaționali–Anul Pregătitor de limba română)  

 

Pentru STUDII DE DOCTORAT înscrierile se fac la: CSUD, Consiliul Pentru Studii Universitare de Doctorat.

Taxele pentru cetățenii străini din state terţe UE sunt:

Domeniu: Științe / Matematică / Sport / Tehnic / Agronomie
Licență / Masterat: 270 € / lună (2430 euro/an)
Doctorat : 290 € / lună (2610 euro/an)

Domeniu: Uman / Psihologie /Științe Economice
Licență / Masterat : 220 € / lună (1980 euro/an)
Doctorat : 240 € / lună (2160 euro/an)

Domeniu: Muzică și Arte
Licență / Masterat: 420 € / lună (3780 euro/an)
Doctorate : 440 € / lună (3960 euro/an)

Domeniu: Interpretare muzicală, teatru
Licență / Masterat: 750 € / lună (6750 euro/an)
Doctorat : 770 € / lună (6930 euro/an)

Domeniu: Arhitectură
Licență / Masterat: 350 € / lună (3150 euro/an)
Doctorat : 370 € / lună (3330 euro/an)

Domeniu: Medicină
Licență / Masterat: 320 € / lună (2880 euro/an)
Doctorat : 340 € / lună (3060 euro/an)

Domeniu: Film
Licență / Masterat: 950 € / lună (8550 euro/an)
Doctorat : 970 € / lună (8730 euro/an)

  * Pe ordinul de plată / chitanţă se va menţiona la plătitor numele candidatului și drept referință de plată "taxă admitere", pentru ca plata să fie valabilă.

 

! Taxa de școlarizare va fi plătită integral fie în momentul aplicării pentru viza de studiu, fie la înmatricularea de la facultate, când se va prezenta dovada achitării taxei. Taxa de școlarizare se calculează înmulținând suma pe lună cu 9 luni de studiu. Exemplu: 220x9=1980 euro/per an academic. 

! Taxa de școlarizare va fi plătită în cuantumul și contul bancar menționate pe Scrisoarea de Acceptare la studii. 

 

În cazul în care candidatul nu obține viza de studii sau în cazul unor situații de forță majoră, poate solicita rambursarea taxei de școlarizare până la data de 08.03.2024, trimițând o cerere de rambursare la adresa de e-mail tuitions@e-uvt.ro. Pentru mai multe detalii privind procesul de rambursare a taxei de școlarizare, puteți regăsi în secțiunea Rambursarea taxei de școlarizare pentru candidații NON-UE plătitori de taxă

 

! IMPORTANT:

Taxele de procesare a dosarului (75 euro) nu se returnează candidaţilor/candidatelor.

 

În cazul în care candidatul nu obține viza de studiu sau în cazuri de forță majoră, candidații pot aplica pentru o rambursare a taxei de școlarizare până pe 08.03.2024. Returnarea taxelor de studii achitate de către candidaţi se va face doar în condiţii deosebite (enumerate mai jos), până pe 08.03.2024, la cererea candidatului, cu dovada plăţii taxei prezentată în original şi având în vedere că orice taxă de returnare a sumei respective este suportată de către candidat:

neobţinerea vizei de studii (dacă solicitantului vizei i s-a solicitat să plătească taxa de studiu pentru un an universitar în vederea completării dosarului de viză);

cazuri de forţă majoră (conflicte politice, urgenţe medicale, etc.) ce au împiedicat candidatul să se înmatriculeze deşi a plătit taxele de şcolarizare şi a obţinut viza de studii.

 

Nedepunerea solicitării de rambursare în termenul prevăzut atrage decăderea candidatului din dreptul de a mai solicita rambursarea taxelor de școlarizare achitate.  

 

Cererea candidatului privind rambursarea taxei de şcolarizare achitate, însoţită de documentele care să ateste plata taxelor, va fi aprobată în cadrul facultăţii la care este înmatriculat studentul şi în cadrul DRI. În cazul în care candidatul nu a reușit, din motivele menționate mai sus, să se înmatriculeze la programul de studii pentru care a optat, aprobarea va fi efectuată doar de DRI, nu și de facultatea care gestionează programul de studii. După obținerea aprobărilor anterior menționate, cererea candidatului este înaintată Departamentului Economico-Financiar al UVT pentru efectuarea operațiunilor de restituire a taxei de şcolarizare.

 

Documentele necesare unei rambursări a taxei de școlarizare și care trebuie transmise la adresa de e-mail tuitions@e-uvt.ro sunt:

- formularul de rambursare a sumei solicitate;

- copie a Scrisorii de Acceptare la Studii;

- copie după pașaport/actul de identitate;

- copie după chitanța originală care atestă dovada plății efectuate;

- copie după extrasul de cont (în cazul unui virament bancar). În cazul în care persoana în cauză se prezintă personal la Casieria UVT, nu e nevoie de un extras de cont. În cazul în care candidatul se află în imposibilitatea de a se prezenta personal la UVT pentru rambursarea taxei de şcolarizare, ori dorește ca rambursarea să se realizeze într-un cont bancar deschis pe numele altei persoane, persoana împuternicită de candidat în acest sens va prezenta UVT o procură autentică notarială. Procurile întocmite în altă limbă decât limba română vor fi întotdeauna însoțite de traducere legalizată. Procura notarială trebuie transmisă atât în format online, cât și în format fizic, trebuie să fie una specială, nu generală și să conțină toate informațiile necesare (în mod special denumirea completă și corectă a Universității de Vest din Timișoara).

- o copie după dovada care atestă neobținerea vizei de studii (după caz) sau a cazului de forță majoră enunțat mai sus, pusă la dispoziţie de către solicitant în limba originală (dacă este vorba despre limba română, engleză sau franceză) sau însoţită de o traducere legalizată într-o limbă de circulaţie internaţională.

 

ATENȚIE! 

  1. În cazul transmiterii unui dosar de rambursare incomplet până la data limită, respectiv a transmiterii dosarului de rambursare altundeva decât către adresa de email tuitions@e-uvt.ro, există posibilitatea neobținerii aprobării dosarului de rambursare. UVT nu se face responsabilă de transmiterea detaliilor privind documentele necesare rambursării, cât timp ele se regăsesc pe website-ul www.ri.uvt.ro sau cât timp a existat comunicare anterioară cu candidatul privind procesul de rambursare, respectiv nu se face responsabilă de redirecționarea solicitărilor de rambursare către adresa de email tuitions@e-uvt.ro, aceasta fiind responsabilitatea solicitantului.
  2. În cazul candidaților care obțin vize de studii după data limită pentru înmatriculare la UVT, se va oferi posibilitatea participării la un nou proces de admitere, fără plata taxei de procesare a dosarului și cu recunoașterea taxei de studii plătite anterior ca fiind echivalentă cu taxa de studiu din anul universitar următor, când/dacă va realiza efectiv înmatricularea. În cazul în care aceştia nu reușesc să se prezinte la înmatriculare nici în anul universitar următor, pot solicita rambursarea taxei de școlarizare plătită cu 2 ani în urmă, cu respectarea dispozițiilor art. 51 din prezenta Metodologie.
  3. Procesul de rambursare poate dura aproximativ 15-45 de zile lucrătoare, în funcție de băncile intermediare. Perioada poate fi prelungită dacă universitatea/serviciul financiar/bancă solicită documente suplimentare sau dacă există probleme operaționale bancare.
 
 
 
 
 

Candidații din state terțe U.E. pot beneficia de următoarele tipuri de burse conform Ordinul nr. 3236/2017 privind aprobarea Metodologiei de primire la studii şi şcolarizare a cetăţenilor străini pe locuri fără plata taxelor de şcolarizare şi cu bursă şi pe locuri fără plata taxelor de şcolarizare, dar fără bursă, în instituţiile de învăţământ superior de stat acreditate, intrat în vigoare de la 28 februarie 2017, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 149 din 28 februarie 2017.
a) pe bază de reciprocitate, în conformitate cu prevederile documentelor de cooperare bilaterală în domeniul educaţiei. Aceste locuri pot fi alocate şi sub forma lunilor-bursă;
b) în baza unor oferte unilaterale ale statului român, reglementate prin acte normative specifice;
c) în baza ofertei statului român, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe (MAE), în funcţie de interesele externe ale României; 

        În fiecare an, Guvernul României, prin Ministerul Afacerilor Externe, oferă o serie de burse de studii cetățenilor din țări din afara Uniunii Europene. Sunt eligibili doar candidații care au rezultate bune la învățătură, respectiv o medie a anilor de studiu, pentru ultima școală absolvită, de cel puțin 7 (șapte) corespunzătoare sistemului de punctaj din România sau calificativul "Bine", după caz.

 

Pentru mai multe detalii privind condițiile de eligibilitate, vă rugăm să consultați Informații privind programul de burse.

 

Solicitanții își pot selecta programul de studiu de interes în toate domeniile, cu excepția Medicinei, Medicinei Dentare și Farmaciei. Pentru licență și masterat, sunt disponibile doar programe de studiu în limba română, promovând astfel limba și cultura română. Cu toate acestea, la nivel de doctorat, candidații pot opta și pentru un program în limba engleză sau într-o limbă străină stabilită de școala doctorală. De asemenea, se acordă un an pregătitor în limba română înainte de înscrierea la programul de studii ales, pentru cei care nu vorbesc limba română.

 

Printre documentele necesare se numără diplomele, foile matricole, certificatul de naștere și pașaportul, CV-ul - toate descrise în procesul de aplicare.

 

  • Cererea de bursă poate fi trimisă NUMAI prin intermediul platformei Study in Romania.
  • Candidații pot accesa platforma la adresa https://studyinromania.gov.ro, prin intermediul butonului Apply for MFA scholarships, sau direct la https://scholarships.studyinromania.gov.ro.
  • Cererile pot fi depuse în fiecare an între lunile decembrie și martie, iar rezultatele selecției sunt anunțate la mijlocul lunii iulie. După selecție, vor fi necesare formalități suplimentare, cum ar fi obținerea unei vize.


d)
 în baza ofertei statului român, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, la propunerea Ministerului Economiei, pentru promovarea unor acţiuni de colaborare economică sau comercială;
e)
 în baza ofertei statului român, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, prin Ministerul Educaţiei și Cercetării (MEC), pentru cetăţenii străini cu rezultate bune la învăţătură. (pot candida studenții cetățeni străini (cu excepţia celor care se află în an terminal) care au absolvit cel puțin un an de studii (în afara Anului Pregătitor) într-o instituție de învățământ superior acreditată de stat din România și au obținut media minim 7,00 precum și absolvenții cetațeni străini ai universităților de stat care au obținut o medie generală de cel putin 7,00.)

ATENȚIE! Dosarele vor fi transmise online către international@e-uvt.ro până la data de 09.11.2024 pentru anul academic 2024-2025.

 

Lista nominală şi dosarele candidaţilor (maximum 5) vor fi înaintate M.Ed-D.G.R.I.A.E., până la data de 30 noiembrie a anului universitar 2024-2025.


Dosarul de concurs va conţine:

(1) situaţia şcolară pe fiecare an de studiu (exceptând Anul Pregătitor), pentru candidaţii care solicită continuarea studiilor universitare de licenţă;
(2) copia după diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă (foaia matricolă) sau, adeverință din care să reiasă situaţia şcolară pe toţi anii de studiu precum şi rezultatele obţinute la examenul de licenţă (pentru absolvenţii anului în curs), pentru candidaţii care solicit continuarea studiilor universitare de masterat sau doctorat;
(3) curriculum vitae, lista lucrărilor ştiinţifice, publicaţii de specialitate, referate, recomandări de la cel puţin două cadre didactice universitare sau specialişti ai domeniului – pentru candidaţii la studii universitare de doctorat;
(4) copie legalizată după actul de naştere;
(5) copie după paşaport;
(6) copie după permisul de şedere în România;

Mai multe informații în acest sens pot fi regăsite în Metodologia privind primirea la studii la Universitatea de Vest din Timișoara a cetățenilor din state terțe UE.

Candidații cetățeni din state terțe UE pot aplica pentru a obține statutul de „bursier UVT”. 

Perioada de aplicare: 

  • 01 Martie – 01 Septembrie 2024 (nivel licență)
  • 01 Martie – 01 Septembrie 2024 (nivel masterat)
  • 01 Martie – 01 Septembrie 2024 (Anul Pregătitor de limba română)

Documente necesare: 

1. Scrisoare de motivaţie (redactată în limba engleză/ franceză/ spaniolă/ română);
2. CV (redactat în limba engleză/ franceză/ spaniolă/ română), care să evidenţieze experienţa academică/profesională a candidatului;
3. Scrisoare de recomandare (redactată în limba engleză/ franceză/ spaniolă/ română), din partea unui cadru didactic specialist în domeniul de studii vizat de candidat în cadrul UVT, care să îl recomande pe acesta pentru statutul dorit;

4. Documentele necesare pentru dosarul de admitere (menționate într-o secțiune mai sus).

Dosarele de candidatură pentru obţinerea unei Scrisori de Acceptare la Studii în România cu statut de „bursier UVT” se transmit către UVT prin intermediul platformei online de admitere a cetățenilor din state terțe U.E. disponibilă la adresa: admiterenonue.uvt.ro.

Anul academic în România începe de obicei la sfârșitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie în fiecare an. Chiar și așa, cetățenii din state terțe UE se pot înmatricula la facultatea unde au fost admiși până la:

  • 16.02.2024 (pentru candidații care au optat pentru Anul Pregătitor de limba română);
  • 23.02.2024 (pentru candidații care au optat pentru un program de studii fără Anul Pregătitor de limba română)

În momentul în care au originalul Scrisorii de Acceptare la studii emisă de Ministerul Educației, împreună cu documentele autentificate solicitate pe Scrisoare de Acceptare la studii, viza de studiu și chitanța care să ateste plata pentru primul an de școlarizare, candidatul își poate organiza detaliile călătoriei.  

În momentul în care aceștia ajung în Timișoara, la Universitatea de Vest din Timișoara ei trebuie:

  -Să treacă pe la Departamentul de Relații Internaționale (camera 159, primul etaj, în incinta UVT, de la 10:00 la 14:00, de luni până joi) pentru a-și supune dosarul de înmatriculare analizei cu documentele menționate deja mai sus;

  -Să treacă pe la secretariatul facultății unde au fost admiși/admise pentru a fi înmatriculați/înmatriculate în baza documentelor prezentate. Din acel punct mai departe, detaliile cu privire la orarul cursurilor, detalii cu privire la cazare și alte facilități pot fi accesate, dar numai la facultate, nu la Departamentul de Relații Internaționale.

  • Cerere tip de la Serviciul pentru Imigrari Timis;
  • Documentul de trecere a frontierei (pașaportul, titlul de călătorie, etc.) original și copie;
  • Scrisoare de acceptare la studii – se solicită doar la prima prelungire a dreptului de ședere;
  • Adeverință student de la D.R.I.(se aduce la D.R.I. adeverință de student de la secretariat pe baza căreia se eliberează adeverința tip pentru prelungirea dreptului de ședere în România pe baza prezenței la studii)
  • Adeverință medicală.Poate fi eliberată de orice instituție sanitară publică sau privată, sau de la Policlinica Studențească, aflată lângă Căminul nr. 12. În plus, cei care au peste 26 de ani, trebuie să aducă dovada plății asigurărilor de sănătate, de la Casa de Asigurări Timiș, situată pe strada Corbului nr. 4, sau asigurare europeană de sănătate. În cazul în care acest lucru nu este posibil, aceștia pot apela la achiziționarea unei asigurări private ;
  • Dovada spațiului de locuit(contractul de închiriere sau comodat sau contractul de la cămin în original și în copie) ;
  • Dovada mijloacelor de întreținereîn cuantum de cel puțin salariul minim net pe economie, pentru întreaga perioadă a valabilității permisului de ședere (Puteți face dovada mijloacelor de întreținere cu unul dintre următoarele documente: extras de cont bancar, declarație privind impozitul pe venitul global ori alte documente echivalente.) ;
  • Taxe;
  • Legitimație de ședere temporară în România – dacă există din anii anteriori.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați următorul link: http://igi.mai.gov.ro/ro/content/studii

Adresă  
Str. Andrei Mocioni, nr. 8-10, Timișoara
Telefon: 0256-402430
Fax : 0256-402475
Email :   tm.igi@mai.gov.ro

ATENȚIE:

Actele trebuie depuse la Serviciul pentru Imigrări cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea dreptului de ședere în România!

a. Conform Regulamentului de cazare în căminele UVT, studenții din anul I Bursieri ai Statului Roman, care optează pentru frecventarea cursurilor UVT vor primi obligatoriu în primul an de studiu loc de cazare în căminele UVT din Complexul Studențesc, conform legislației în vigoare

b. Pentru studenții plătitori de taxă, costurile sunt în conformitate cu sumele menționate la următorul link.

Posibilitatea de a aplica pentru cazare în Complexul Studențesc poate fi realizată numai când candidații se prezintă în persoană la procesul de înmatriculare (respectiv, când au obținut Scrisoarea de Acceptare la studii în original emisă de Ministerul Educației și Cercetării din România, documentele de studii, viza de studiu și chitanța care să ateste plate școlarizării, în cazul studenților plătitori de taxă) la secretariatul facultății unde au fost admiși/admise.

În timp ce Bursierilor Statului Român le poate fi pusă la dispoziție cazarea în regim obligatoriu și gratuit, studenții plătitori de taxă pot aplica pentru obținerea unui loc de cazare când se prezintă la înmatriculare, pe principiul, primul venit, primul servit în funcție de disponibilitățile în acest sens. În cazul deficitului de camere disponibile la momentul sosirii în Timișoara, candidații sunt sfătuiți să aibă un plan de rezervă, prin posibilitatea rezervării unei camere la un hotel sau la un hostel în Timișoara.

  !Chiar și așa, în ambele cazuri menționate mai sus, Departamentul de Relații Internaționale nu este responsabil de distribuția camerelor din cămine, motiv pentru care, pentru aceste aspecte, vă rugăm să vă adresați secretariatului facultății unde ați fost admiși/admise fie în calitate de Bursieri ai Statului Român sau în calitate de plătitori de taxă.

  • Contact: international-admissions@e-uvt.ro, Telefon: +40256592227
  • Luni-Vineri 10:00 – 14:00 GMT+3